Regulament

Evenimentul va fi organizat conform Regulamentului de organizare a competiţiilor al FRTRI şi Regulamentului de organizare al FRTRI Romanian Triathlon Series stipulate la urmatorul link:  http://frtri.ro/regulamente/

REGULAMENT OFICIAL

(prevederi suplimentare)

IMPORTANT: Concursul este desfăşurat în condiţii de trafic normal, unde se aplica REGULILE DE CIRCULAŢIE.

Pe coborarea din Poiana Braşov înspre Braşov este oprita circulaţia pe banda de coborâre dar pot urca maşini dinspre Braşov spre Poiana Braşov.

Capitolul I. Introducere. Descrierea evenimentului.


Herbalife TriChallenge Brasov este un concurs de triatlon organizat de Asociatia Sapte Scari in parteneriat cu Asociatia Club Sportiv Smart Atletic.

Triatlonul presupune parcurgerea succesiva de catre concurenti a trei probe sportive contracronometru: inot, ciclism si alergare, de cele mai multe ori, in aceasta ordine. Din anul 2000, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Sydney, triatlonul a devenit disciplina olimpica, caracterizata prin urmatoarele distante: 1,5 km inot, 40 km ciclism si 10 km alergare.

Herbalife TriChallenge Brasov se va desfasura in zona metropolitana a Brasovului, intinsa pe o suprafata de peste 1300 km2, respectiv in arealul cuprins intre localitatile Bod, Codlea, Cristian, Crizbav, Feldioara, Ghimbav, Hălchiu, Hărman, Predeal, Prejmer, Râşnov Săcele, Sânpetru, Tărlungeni, Vulcan si nu in ultimul rand, Brasov.

Scopul Herbalife TriChallenge Brasov este de a promova miscarea in aer liber, sportul in cele trei forme ce dau definitia triatlonului si, desigur, de a face cunoscut specificul oamenilor si al locurilor in care se va desfasura evenimentul, prin promovarea obiceiurilor locale si a traditiilor comunitatilor ce formeaza zona metropolitana a Brasovului.

Prezentul Regulament reprezinta cadrul organizational in care se va derula Herbalife TriChallenge Brasov si statueaza conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca participantii, si regulile carora trebuie sa se supuna acestia pentru buna desfasurare a evenimentului.

Capitolul II. Traseul


Concursul de triatlon se va desfasura pe distanta (1,5km inot, 47 km ciclism si 8 km alergare, la proba olimpica) si pe distanta (500 m inot, 27 km bicicleta, 4 km alergare, la proba sprint).

INOT

Proba de inot se va desfasura in lacul de la Codlea, iar traseul va fi delimitat prin balize, concurentii trebuind sa ocoleasca balizele pe exteriorul perimetrului format de acestea, prin partea stanga. Startul se va da de pe uscat. Concurentii pot purta costume de neopren.

De asemenea participantii la proba de inot sunt constienti ce inseamna inotul in ape deschise si isi asuma eventualele riscuri la care se supun in cadrul acestei probe.

CICLISM

Proba de ciclism pentru proba olimpica va incepe in localitatea Codlea respectiv in proximitatea lacului de la Codlea,va continua prin Codlea, pe DN1, Vulcan, Cristian, Rasnov, va trece prin Poiana Brasov si se va finaliza in localitatea Brasov in Livada Postei, langa liceul Aprily Lajos. Circulatia dinspre Poiana Brasov spre Poiana Brasov va fi restrictionata si supervizata in intervalul orar 10:00 – 12:00. In acest interval si in afara sa, ciclistii trebuie sa parcurga traseul preventiv, sa adapteze viteza in functie de conditiile meteo ( ploaie, vant etc.) si sa evite total deplasarea pe contrasens.

Traseul de ciclism pentru proba sprint  va incepe in localitatea Codlea respectiv in proximitatea lacului de la Codlea, va trece prin Codlea, Vulcan, Cristian, strada Lunga Brasov, Livada Postei, parcarea de la biblioteca judeteana. Pe parcursul traseului de ciclism circulatia autovehiculelor va fi partial restrictionata si supervizata, concurentii fiind obligati sa respecte semnalele agentilor de circulatie, iar in lipsa acestora, semnele rutiere. Concurentii vor purta casti de protectie pe toata distanta traseului de ciclism.

In timpul  concursului, ciclistii trebuie sa parcurga traseul preventiv, sa adapteze viteza in functie de conditiile meteo (ploaie, vant etc.), sa respectele toate regulile de circulatie, exceptie facand dirijarile circulatiei facute de politia rutiera si locala. Organizatorii sunt absolviti de orice vina in conditiile nerespectarii regulilor de mai sus.

ALERGARE

Proba de alergare va incepe din Piata Sfatului, atat pentru distanta olimpica, cat si pentru proba de sprint. Traseul se desfasoara pe  urmatorul  itinerar: Piata Sfatului, Curtea Honterus, Strada Paul Richter, Strada George Cosbuc, cu intoarcere in zona Bastionului Tesatorilor, pe acelasi traseu spre Piata Sfatului.

Participantii la proba de sprint vor parcurge 2 ture (bucle) a cate 2 km fiecare, in total 4km, iar cei de la proba olimpica vor parcurge 4 ture, insumand 8km.

La punctul de intoarcere din zona Bastionului Tesatorilor va exista un punct de hidratare.

Alte prevederi

Intre cele trei probe vor exista zone de tranzitie, in care concurentii isi vor depozita bicicletele si echipamentul aferent. Pentru evitarea accidentarilor, concurentii se vor urca pe biciclete abia la iesirea din zona de tranzitie si vor cobori de pe ele inainte de a ajunge in zona de tranzitie. In zona de tranzitie este permis doar accesul concurentilor si al organizatorilor.

Capitolul III. Probele


Concurentii vor putea participa fie individual sau in stafeta formata din 2 sau 3 echipieri, in acest din urma caz, fiecare dintre membrii stafetei parcurgand cate una sau doua din cele trei probe, inot, ciclism sau  alergare. Predarea stafetei se va realiza prin transferarea cipului electronic de cronometrare de la un echipier la altul.

Un concurent individual va putea face parte si dintr-o stafeta, timpul parcurs in proba sa de inot fiind contorizat si stafetei din care face parte.

Capitolul IV. Conditii de participare


Herbalife TriChallenge Brasov se adreseaza tuturor sportivilor apti din punct de vedere medical care au implinit varsta de 18 ani la data organizarii evenimentului.

Participantii se vor inscrie on-line pe site-ul evenimentului, iar inscrierea va fi validata de catre organizatori dupa ce se face dovada platii taxei de inscriere. Taxa de inscriere si de participare la eveniment poate fi gasita pe site-ul oficial [www.brasovtriathlon.ro]. Se vor putea acorda reduceri inscrierilor validate prin plata din timp, dar si in alte situatii, precum inscrierilor de grup sau din partea cluburilor sportive.

Toti concurentii trebuie sa posede licenta FRTRI. In cazul participantilor care nu au legitimatie emisa de FRTRI, acestia o pot obtine de la fata locului, la predarea kiturilor de concurs. Taxa de licenta este 10 lei.

Pentru a fi admisi sa participe in cadrul evenimentului, concurentii trebuie sa-si insuseasca in mod neechivoc prezentul Regulament prin semnarea unei declaratii pe proprie raspundere prin care confirma inclusiv aptitudinea fizica, medicala si psihica de a participa in concurs si isi asuma intreaga responsabilitate, exonerand de raspundere organizatorii pentru orice inconvenient de orice natura ce ar putea sa decurga direct sau indirect din participarea concurentului in cadrul Herbalife TriChallenge Brasov.

Participantii vor purta in mod obligatoriu casca de inot in cadrul probei de inot, casca de bicicleta pe toata durata si lungimea probei de ciclism. La proba de inot participantii se vor identifica prin numarul de concurs scris pe umarul stang sau pe casca de inot. La proba de ciclism numarul de concurs in format tiparit va fi purtat in spate, iar la alergare in fata (pe piept). La proba de ciclism, concurentii vor avea, de asemenea, si un numar prins de tija de sa.

La inceputul probei de ciclism participantii sunt obligati sa aiba asupra lor un bidon de minim 0,5 l de apa sau alt lichid de hidratare.

Participantii sunt obligati sa se respecte intre ei, sa dea eficienta spiritului de fair-play, sa isi acorde ajutor in caz de accident, sa anunte organizatorii orice situatie care ar putea sa afecteze sanatatea sau integritatea vreunui participant. Pentru a limita la minim posibilele accidentari, toate depasirile se vor efectua pe partea stanga.

Participantii sunt obligati de asemenea sa conserve mediul inconjurator, sa nu arunce gunoaie, ambalaje decat in locurile special amenajate.

Nerespectarea regulilor si conditiilor impuse de prezentul Regulament atrage descalificarea participantilor si excluderea acestora din clasamentele realizate.

Capitolul V. Clasamentul. Premierea


Clasamentul pentru fiecare categorie se face în ordinea sosirii fiecărui participant.

La trecerea liniei de sosire se va cronometra timpul în care fiecare participant va reuşi să parcurgă întregul traseu folosind cipuri de cronometrare.

Se vor întocmi clasamente separate pe fiecare categorie de la fiecare proba. Ele sunt detaliate pe site-ul oficial in pagina Categorii si premiere.

Capitolul VI. Dispozitii finale


Participantii acorda organizatorilor dreptul de a folosi orice material foto si audio / video cu participantii, cadre individuale su colective, in scopul promovarii si mediatizarii evenimentului.

De asemenea, prin inscrierea si participarea la acest eveniment, participantii sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de catre organizatori.

In cazul in care dintr-un motiv sau altul evenimentul va fi amanat sau relocat, organizatorii nu sunt obligati sa restituie taxele de inscriere achitate de catre participanti; in situatia anularii evenimentului organizatorii se obliga sa restituie participantilor jumatate din taxa de participare.